Naționala de handbal feminin a României a început prima acțiune cu noul antrenor principal pe banca tehnică, Gheorghe Tadici, care va fi secondat de Florin Pera, fost la Tomis Constanța și actualul tehnician de la SCM Craiova, Bogdan Burcea.
Antrenorul Gheorghe Tadici a convocat 32 de jucătoare pentru prima acțiune a toamnei, care vor fi împărțite în două loturi. Reunirea a avut loc luni, la București, iar după efectuarea vizitei medicale, jucătoarele s-au deplasat la Râmnicu Vâlcea, unde vor susține și două meciuri de verificare cu campioana Oltchim, programate joi și vineri.
Echipa României se va muta apoi la Oradea, unde va susține alte două partide amicale, cu Olanda, în 2 și 3 octombrie, stagiul tricolorelor urmând să se încheie în aceeași locație, la Trofeul Carpați, la care au mai fost invitate reprezentativele Ungariei și Ucrainei. La acest turneu, lotul României va fi împărțit în două.
Următoarea reunire a naționalei României este programată în 20 noiembrie, la Timișoara, pentru turneul final al CE din luna decembrie. Jucătoarele vor fi cantonate până în 1 decembrie, interval în care au programată și o deplasare la Dortmund, pentru două meciuri amicale cu Germania.
La turneul final al CE din Serbia, România va juca în grupa D, în ordine, cu Rusia (4 decembrie), cu Islanda (5 decembrie) și cu Muntenegru (7 decembrie).
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER